Această sfântă biserică cu hramul „ Sf. Ierarh Nicolae”, situată în centrul satului Ilovăţ s-a construit între anii 1913 – 1916, fiind ridicată pe locul vechii biserici din lemn mult mai mică şi care nu mai răspundea necesităţilor vremii. Iniţiatorul construcţiei a fost preotul Popescu Gheorghe, (ultimul preot dintr-o veche familie de preoţi din tată în fiu), fiind ajutat de comunitatea credincioşilor din Ilovăţ şi de Casa Bisericii.
Forma sfântului locaş este de corabie, cu o singură turlă, iar materialele folosite la zidire sunt piatra, cărămida şi betonul.
Pictura iniţială (în afară de iconostas şi şase icoane împărăteşti) a fost executată de pictorul Teodor Zarma din Dr. Tr. Severin iar prima sfinţire a avut loc la 8 noiembrie 1920, de către Prea Sfinţitul Episcop Lt. al Râmnicului D.D Vartolomeu.
De la vechea biserică de lemn (construită în 1847) se mai păstrează Icoanele Împărăteşti, donaţie a boierului Glogoveanu – proprietar pentru o vreme pe moşia Ilovăţului, precum şi fostele uşi diaconeşti păstrate azi la intrarea în biserică şi pe care se poate citi următoarea inscripţie cu litere chirilice: „Aceste sfinte uşi – scândurile - s-a dăruit de Anton Venus Katolic, ce mai pe urmă a primit botez ortodox, lucru gumilării s-a dăruit de doi meşteri sârbi: Nicolae şi Sfetea, zugrăvite cu cheltuiala D-lui locului Constantin Bălteanu, care a ţinut această moşie, cu arendă, zece ani, plătind zugrăveala cu 4 galbeni, tot dumnealui a dat şi cazanul pe care trei galbeni a dat. Prin stăruinţă şi chiverniseală părintelui Vasile, servitorul acestei sfinte biserici – 1872 D – 13”.
De asemenea clopotul este cel care a aparţinut vechii biserici, fiind cumpărat de la Viena.
Redăm mai jos inscripţia clopotului:
„Acest clopot s-au cumpărat de pitarul Gherghe Ilie şi de feciorul D-lui Ion G. Ilie Florea, dând ajutor şi D-lor Ioan Stângu Cocor şi cu Gligorie Severineanu şi Dumitraşco Racoviţeanu – 1850”.
Din 1960, la această parohie a fost numit preotul Sperlea Petre care a luat iniţiativa de a executa reparaţii capitale la această biserică în urma cărora s-a resfinţit sfântul locaş la data de 11 iunie 1967, de către P.S. Pavel Serpe (episcop pensionat forţat de comunişti şi trimis cu sediul obligatoriu la Curtea de Argeş) fiind delegatul I.P.S. Mitropolit Firmilian, fiind înconjurat de un sobor de 28 de preoţi.
Tradiţia orală vorbeşte despre un schit de călugări situat în apropierea bisericii de astăzi, în locul numit azi „Schit” şi care, se pare, era un metoc al mănăstirii de la Crivelnic, înfiinţat pe la 1663, cu scopul de a avea un post înaintat şi sigur care să dea de veste apropierea duşmanului.
Pe la anul 1696, schitul a fost desfiinţat, iar la acest aşezământ a rămas „călugărul” Ion care a fost hirotonit la Dii şi a servit ca preot în micul sat şi pe la conacele apropiate. Acesta a fost primul preot al Ilovăţului, iar numirea lui de „călugăr” nu trebuie înţeleasă că acesta făcea parte din tagma monahală (el va fi căsătorit şi va avea 2 fii), ci în sensul că acesta căpătase învăţătura necesară la schit, făcuse aşadar ucenicie, vetrele monahale servind în acea vreme şi ca şcoli teologice. Fiii primului preot Balica şi Ioan au fost tot slujitori ai bisericii. Balica a avut fiu pe Răducan, iar Ion a avut un fiu cu numele Vasile, ambii preoţi la Ilovăţ. Din copiii lui Răducan, un fiu Gheorghe a urmat seminarul la Rm. Vâlcea şi a rămas în Ilovăţ.
Fiica părintelui Gheorghe a fost căsătorită cu preotul Virgilă.
După preotul Gheorghe Popescu au urmat ca slujitori la parohia Ilovăţ, preotul Titu Teodorescum, apoi preotul Petre Sperlea, preotul Nicolae Coricovac, pr. Dumitrescu, pr. Nicolae Căpăstraru, pr. Ivănel Haralambie, pr. Desrobitul Simeanu, pr. Dumbravă Doru şi actualmente pr. Vasile Petraru.