Biserica este amplasată în mijlocul satului Isverna,care este socotit unul dintre cele mai vechi sate ale patriei. Denumirea pare a fi slavă, dar unii socotesc că este o denumire mai veche ,,slavizată’’. Prima documentaţie scrisă este în hrisovul lui Ioan Corvin de la Hunedoara, înaintea bătăliei de la Varna, în 1444.
În 25 martie 1569, badea Urdăreanu din Bucureşti doneaza lui Nicula Moşneanu din Isverna o parte din moşia lui, deci primul om cunoscut documentar din Isverna este acest Nicula Moşneanu, din care se trage şi azi neamul moşnenilor. În documentele privind revoluţia din 1821, în neamul Garmencea au ginerit moşneni veniti din Domaşnea (Banat), împreună cu Urderenii, tot din Banat, care s-au mutat mai tarziu în Gorj.
Mănăstirea Tismana a avut o moşie în Isverna, scoborată de la Mănăstirea Vodiţa, la care adaugă şi Rada Urdareanu partea ei de moşie(1867), mătuşa lui badea Urdareanu, mareşalul curţii regale.
Localitatea Isverna, fiind aşezată între Ţara Românească, Ardeal şi Banat, aproape de de Serbia, a fost în trecut un templu grecesc prin faptul că pe potecile de munte ale Isvernei se făcea contranbandă cu vite, de către Austro-Ungaria, care avea nevoie şi de un venit haiducesc. Se vorbeşte de legenda haiducului de la ,,Fereastra în poiana porcului’’, care conducea 118 haiduci sârbi şi români. Acesta era sârb de neam mare pentru că purta ‘’manta căptuşită cu roşu’’, risipindu-si oamenii după treburi, încolţiit fiind şi de turci şi de unguri, a fost împuscat cu puşca împărătească la acest loc zis ,,fereastra”, întrucât poteraşii nu îndrăzneau să se apropie de el cu sabia. El, văzându-se împuşcat în cotul mâinii stângi şi în imposibilitatea de apărare, căci era stângaci, s-a aruncat pe prăpastie în jos, unde corbii l-au mâncat.
După moartea lui, haiducii si-au ales căpitan pe Constantin Zaigocea din Pristol Mehedinţi, care mai avea cu el pe fratele său Marin. Cu toate eforturile, ceata de haiduci s-a dizolvat şi a trecut o parte la sârbi în Macedonia, pe la Tetia faţă în faţă cu Orşova. iar cei care au mai rămas au mai acţionat în haiducie, slab, fiind prinşi şi ei de turci. Constantin Brâncoveau a fost însărcinat de sultanul turcilor să meargă pe sub munte şi să întăreasca trecerile pe unde se temeau că o să năvălească iarăsi austriecii, ca la 1526, ajungând şi la punctul ,,metereza’’ din Isverna şi de aici a trecut pe la Baia de Aramă, unde împreună cu Cornea Breieloiu şi Milcov Boiasu au pus temelia actualei biserici din Baia de Aramă, la începutul lui 1695. Din pandurii lui Tudor Vladimirescu, a fost Trăilă Isverceanu din Isverna, care a fost înjunghiat de o poteră. După venirea din Austria, Tudor Vladimirescu a maritat cele 3 fete ale lui Trăilă Isverceanu după 3 panduri ai lui: Drăguţ, poreclit Catea, Bojeni şi Tinica, din care se trag Tinicanii. În Isverna se trag 3 neamuri vechi: Drăguţanii,Bojinii şi Tinicanii.
Înainte de 1915, exista în Isverna o biserica de lemn despre care sătenii nu ştiu data construcţiei, ea fiind în ,,Padina Popii’’. Nemaiputându-se sluji în ea, căci era dărăpănată, la iniţiativa popii Ghiţă Isverceanu, s-a zidit o altă biserică din piatră, pe la 1814, dar şi aceasta a fost dărâmată pe la 1900, împreună cu clopotnita de piatră din ordin superior, trecându-se la zidirea actualei biserici în centrul satului, la 23 april.1900, cu hramul Sf.Nicolae, ce-l păstrează de la cele două biserici, care la rândul lor l-au avut de la Nicula Moşneanu, ctitorul primei biserici din cele două, deşi praznicul satului este praznicul ‘’Vinerea Mare (14 oct.- Cv.Paraschiva)’’, sărbătoare adusă de Moşnenii şi Urdărenii veniţi din Domaşnea.
Actuala biserică este zidită din piatră în formă de cruce bizantină şi pictată în ulei de pictorul Ştefan Achescu în stil neo-bizantin. Acoperişul a fost făcut din şindrilă de brad, adusă de la Obârşia Cloşani, peste care s-a pus mai apoi tablă. Biserica are aspect de catedrală, fiind destul de spaţioasă şi având tinda pe stâlpi, pronaos, naos şi altar. Mobilierul este făcut de meşterul neamţ Iosif Magonul zis Ioja (refugiat). Preotul Gheorghe Căpăstraru a donat clopotul cel vechi care, spărgându-se a fost returnat la Reşita de Nicolae Despu şi pus în trula bisericii. Terenul pe care este clădită biserica este donaţia cântăreţului Haralambie Ţârlui şi a lui Ion popa Trăilă Covăsală, zis Surlea. În curtea bisericii este şi monumental eroilor căzuţi pentru apărarea patriei în cele două războaie mondiale, ridicat pe cheltuiala văduvelor de război.
Iniţiatorul şi conducătorul construcţiei actualei biserici a fost preotul Răducan Popescu, decedat în 1927, al cărui mormânt se află în curtea bisericii, ca şi ctitor. Cimitirul satului a fost întâi în locul numit Morminţi, apoi la Corneţel, aproape de cele două biserici, iar cel de azi este în locul numit Cocora, cimitir ce aparţine şi cătunelor Canicea, Braclesca şi Giurgiani.
Sfinţirea bisericii s-a făcut la 23 sep. 1907 de către P.S. Episcop Atanasie Mironescu, protoiereu fiind Pr. Dimitrie Goliciu. Iar Pr. Raducan Popescu este originar din Crainici - Mehedinţi, ginerit la Gheorghiţa Isverceanu.
Preoţi slujitori începând din 1774:
-Pr.Constantin Procuianu(1774-1801)
-Pr.Ghiţă Isverceanu(1800-1859)
-Pr.Trăilă Covăsală, zis Surlea(1859-1874)
-Pr.Răducan Popescu(1874 -1925)
-Pr.Nicolae Tudor(1925-1930)
-Pr.Victor Doman(1930-1959)
-Pr.Iaon Săpun din Alimpesti Gorj(1959-1961)
-Pr.Haralabie Tudor(1961-1965)
-Pr.Victor Doman(1965-1978)
-Pr.Nicolae Drăghicescu(1978-1991)
-Pr.Nicolae Dinulescu(1991- până în prezent)