Biserica are hramul Sfântul Nicolae şi este monument istoric. Are formă de corabie şi este zidită înainte de anul 1822, când s-a şi zugrăvit, cum se vede din cele 8 inscripţii din pridvor şi naos.
Ctitorii care au zidit şi înfrumuseţat biserica îi găsim în pisania scrisă pe zid la intrarea în pridvor. Ei sunt protopop Ioan Untaru, Lepădat Dragomir, Constantin Cameniţă, care se pare că au trăit în sat.
Biserica nu a suferit prefaceri, restaurări, renovări, ci s-a păstrat întocmai aşa cum au ridicat-o ctitorii.
Din punct de vedere istoric biserica este zidită în anul 1822, la un an după revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Este zidită din cărămidă, cu pridvor deschis, cu pronaosul despărţit prin zid de naos. Tâmpla tot din zid cu o turlă de zid octogonal deasupra pronaosului. Pictura bizantină în frescă este cea iniţială, păstrându-se mai bine în pridvor, iar în interior fiind afumată. Pe peretele din vest sunt zugrăviţi ctitorii în costumele vremii cu haine lungi.
Vechiul cimitir datează cam de pe aceeaşi vreme cu biserica, aici fiind înmormântaţi parte din ctitori şi slujitori. El formează curtea bisericii împreună cu clopotniţa.
Cutremurul din 1838 posibil să-i fi pricinuit însemnate fisuri, căci prin anul 1900, locuitorii, împreună cu pr. Ştefănescu, au legat biserica în fier, ferindu-o astfel de o distrugere sigură.
Data sfinţirii bisericii este anul 1822, probabil de către episcopul Neofit al Râmnicului. Azi biserica este deschisă cultului, fiind într-o stare acceptabilă pentru aceasta.
Ca material documentar s-au folosit inscripţiile din biserică şi pisania bisericii.