Comuna Tâmna este situată în partea de sud-est a judeţului Mehedinţi, la 38 km distanţă de municipiul Dobeta-Turnu Severin şi la 13 km de oraşul Strehaia, pe drumul european 70.
Biserica parohială din localitatea Tâmna se află la 2 km distanţă de la drumul european amintit, pe şoseaua judeţeană ce face legătura cu localitatea Bâcleş, în zona de deal a Mehedinţiului, cunoscută geografic sub numele de Platforma Strehaiei.
Ca şi multe alte lăcaşuri de cult de pe teritoriul judeţului Mehedinţi, biserica din localitatea Tâmna este o ctitorie boierească, făcută pe locul altei biserici mai vechi, din lemn. Astfel, din pisania aflată la intrarea în biserică aflăm că „sfântul lăcaş, cu hramul „Sfântului Ierarh Nicolae”, a fost ctitorit între anii 1801 – 1808 de către boierul Izvoranu Gheorghe cu soţia Bălaşa”.
Este construită lângă confluenţa pârâului Murguţu cu pârâul Peşteana, pe o mică colină ovală ce are înălţimea de aproximativ 10 m., biserica fiind în acest fel vizibilă din aproape toate părţile localităţii, ba chiar şi din satele învecinate.
În legătură cu această colină, sau mai exact, ridicătură de pământ, există o tradiţie locală în care se spune că ea ar fi fost înălţată de către locuitorii de altă dată ai acestor plaiuri aducându-se pământ aici din altă parte cu carele trase de boi.
Lăcaşul de cult a fost făcut din zid, pe temelie de piatră, are formă de navă, cuprinzând toate părţile constitutive specifice unui locaş de cult ortodox, adică: pridvor, pronaos, naos şi altar cu absidă semirotundă, având şi o singură turlă pe pronaos.
Datorită vremurilor vitrege şi a schimbărilor majore prin care a avut de trecut neamul nostru românesc (revoluţia de la 1821, revoluţia din 1848, unirea Principatelor Române la 1859, războiul de independenţă dintre anii 1877-1878 şi alte rascoale sau evenimente istorice), pereţii bisericii au rămas nepictaţi vreme îndelungată, cum aflăm din pisanie.
Astfel, tot din pisanie aflăm că locaşul de rugăciune a fost împodobit cu pictură în ulei, stilul realist, abia în anul 1911 de zugravul Nicolae Coloniţiu.
Până la această dată, atmosfera caldă specifică credinţei ortodoxe şi ambianţa plăcută, necesare la buna desfăşurare a sfintelor slujbe şi la sporirea evlaviei în rugăciune, au fost oferite de prezenţa şi privirile sfinţilor zugrăviţi pe icoanele aduse de credincioşi, care au îmbrăcat pereţii bisericii o vreme îndelungată…
Tâmpla bisericii este tot din zid solid având icoanele pictate direct pe ea, în care sunt reprezentaţi Sfinţii Apostoli, praznicele împărăteşti, împreună cu icoana hramului şi a Sfântului Ioan Botezătorul, cea a Mântuitorului şi a Maicii Domnului fiind pictate pe lemn şi aplicate apoi la locul cuvenit.
De-a lungul timpului, clădirea lăcaşului, precum şi pictura executată de Nicolae Coloniţiu, au suferit degradări astfel încât s-a impus necesitatea restaurării.
După 1940, prin contribuţia credincioşilor, s-au efectuat unele reparaţii, când s-a adăugat şi pridvorul.
S-au mai făcut reparaţii de consolidare în anul 1981 deoarece biserica a suferit grave avarii în urma cutremurului din 4 martie anul 1977.
În anul 1988 s-a făcut lucrarea de restaurare a picturii, care a fost realizată de pictorul Ipate Sorin – cum spune pisania – „în zilele Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, al Bisericii Ortodoxe Române, sub oblăduirea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Dr. Nestor Vornicescu al Olteniei, cu concursul Prea Cucernicului Părinte Ioan Tobă, Protoiereu de Strehaia şi prin osârdia Preotului Paroh Ioan Montoi, a Consiliului Parohial şi contribuţia benevolă a cedincioşilor”.
Mai multe informaţii cu privire la biserica din această localitate nu s-au găsit, însă din aceste câteva date din trecut pe care le avem la îndemână, precum şi din mărturia unor creştini mai vârstnici, am putut să constituim o mică istorie a acestui sfânt locaş, aflând pe această cale cum se raportau strămoşii noştri la credinţa lor şi cât de mult se implicau ei în viaţa bisericească. Tot ce ne-a rămas de la strămoşii noştri sunt dovezi ale religiozităţii lor şi semne autentice ale unei credinţe puternice.
Aşadar, de la cei de dinaintea noastră ne-au rămas, după cum vedem, frumoase locaşuri de cult, frumoase obiceiuri, o zestre şi o moştenire morală demne de urmat, o ţară unită şi liberă, şi toate acestea unite într-o credinţă drept-măritoare de origine apostolică… Veșnică să le fie pomenirea!