Biserica parohiei Viașu, cu hramul Sf. Ap. Petru și Pavel, a fost zidită în anul 1835, fiind construită din cărămidă arsă și acoperită cu șindrilă, cu cheltuila pravoslavnicului vistiernic Radu Fratoștițeanu, proprietarul moșiei Viașu, cu îngrijirea lui Popa Pătru din Smărdășești.

În anul 1902, acoperișul de șindrilă fiind deteriorat, a fost înlocuit cu tablă galvanizată, cu cheltuiala enoriașilor.

În anul 1925, producându-se fisuri la boltă, a fost consolidată tot cu cheltuiala enoriașilor. S-au executat atunci cele două centuri de fier în exterior, precum și legăturile de fier din interior, așa încât puternicul cutremur din anul 1940 nu a avut urmări la biserica noastră.

Pentru vechime, cât și pentru pictura frumoasă care se mai păstrează încă în pronaos și tindă și care e admirată de vizitatori, a fost declarat monument istoric de către Comisia Monumentelor istorice.
Acoperișul de tablă s-a deteriorat încetul cu încetul, încât în anul 1964 a fost luat de vânturi, parțial. Văzând această situație, preotul paroh  Petre Beșliu a lut inițiativa de a se confecționa din nou acoperișul din tablă galvanizată. Astfel, în anul 1965 toți locuitorii din satul Vaișu au contribuit cu câte 25 lei și s-a cumpărat tabla galvanizată necesară, reușindu-se să se acopere jumătate (partea dinspre MZ) din acoperișul bisericii.

În anul 1966 s-a refăcut împrejmuirea bisericii din ulucă de salcâm.

Au slujit pe rând la această biserică Popa Pătru, împreună cu Popa Ioan, după care a urmat fiul acestuia, Florea Ionescu și împreună cu el, preotul Nicolae Florescu. Prin organizarea bisericească, această biserică a devenit filie a parohiei Bucura, fiind apoi deservent pr. D. Vladimirescu, apoi pr. I. Ștefănescu, până în anul 1924, când a venit aici pr. Gh. Niculescu și a slujit până în anul 1961, când a încetat din viață.

A urmat apoi ca deservent pr. ic. st. Petre Beșliu, care împreună cu cântăreții Nicolae Rădoescu și Gh. D. Bratu, precum și cu credincioșii din această filie, s-au străduit să termine acoperișul sfântului locaș.
Biserica a fost înzestrată de către vechii proprietari cu un frumos policandru de alamă, precum și cu cărți de slujbă.

După ce a avut ca  slujitor pe pr. Căprariu Gheorghe, în timpul căruia filia Viașu a devenit parohie de sine stătătoare, actualmente parohia este păstorită de către pr. Homeag Marius.