Numele mânăstirii arată că aceasta era legată de locurile Coşuştei, şi de acestă
apă care trecea printr-o zonă populată, pe vremuri, aşa cum arată şi numele unor
sate care au dispărut acum din acestă zonă : „Criva, Ciremoşnic, Ciumeni, Coşuşte,
Cosacu, Camenik, Mirceşti, Mytio, Racoviţa, Reciţa ş.a.). De fapt între Criva şi
Crivelnic se poate stabili o apropiere etimologică directă, asemenea toponime păstrându-se
până acum zonă precum ar fi : Poiana Crivelnicului. Crivelnicul de Sus, Crivelnicul
Mic, Gura Crivii, Faţa mânăstirii, Geanţul mânăstirii, Ogaşul mânăstirii.Toate demostrează
existenţa certă a unei mânăstiri în zonă. În catagrafia mânăstirilor oltene din 1719
figurează în rândul capelelor, un locaş probabil dispărut, Crivelnicul.[1] Aceasta
a fost pe malul stâng al Coşuştei, după cum este consemnată şi în harta lui Schwantz
(Tabula Valahiae Cis Alutanae) din anul 1723, între apele Sinteasca şi Lăpuşnic
şi satele Dâlbociţa şi Racoviţa. Exită varianta ca mânăstirea de la Coşuştea să fi
fost la Ilovăţ, iar la Crivelnic era un schit la care se duceau călugării cu schimbul.[2]
Cea mai veche şi sigură menţiune a ei o constituie un hrisov din 10 aprilie 1493,
din timpul lui Vlad Călugărul care aminteşte de un egumen de Coşuştecare a fost martor
al vechilor proprietăţi ale Vodiţei trecute de mânăstirea Tismana. Aşadar cele trei
mânăstiri : Vodiţa, Crivelnic şi Tismana, trebuie puse în legătură cu ideea apărării
ortodoxismului românesc care se confrunta în acele vremuri îndepărate cu catolicismul
aflat în expansiune. Nu întâmplător toate cele trei mânăstiri ca şi Schitul Topolniţei,
aflat tot în apropiere, sunt legate de numele lui Nicodim care este considerat întemeietor
al lor. Aceasta înseamnă că domnitorii Ţării Româneşti din acea vreme (Vladislav,
Radu, Dan I şi Mircea), toţi din familia Basarabilor, şi-au propus să întemeieze
aici mânăstirile ca pe nişte bastioane de rezistenţă în lupta pentru apărarea hotarelor
ţării. Şi nu întâmplător cel care a fost investit cu această misiune de înălţare
a fost tocmai călugărul Nicodim, cel care-şi făcuse ucenicia la Muntele Athos. Între
călugări şi domnitorii români de atunci se stabiliseră relaţii strânse, deoarece
Nicodim era rudă cu cneazul Lazăr, iar Radu I o avea ca soţie pe Calinichia, fiica
acestui cneaz sârb. Aşadar domnitorii români şi cei sârbi se încuscreau şi de aceea
cnezii sârbi au ajutat aceste ctitorii româneşti. Începuturile mânăstirii Coşuştea
(Crivelnic) pot fi atribuite aşadar aceluiaşi ctitor după cum se subliniază şi în
Istoria Bisericii Române[3]. Cel care a clarificat problema Crivelnicului a fost
profesorul Al. Bărcăcilă care a făcut aici săpături arheologice în anul 1936 asistat
fiind de Aurel Decei şi Ioan Berciu. S-au descoperit resturi ceramice, o râşniţă,
obisecte de metal, 2 monede de argint şi mai multe morminte. După felul cum au fost
îngropaţi oamenii putem trage concluzia că erau călugări (aveau capul pus pe câte
o cărămidă şi nu erau în sicriu)[4]. Descoperirea de senzaţie a lui Bărcăcilă a fost
însă aceea că aici, ca şi la Vodiţa, avem de-a face cu două mânăstiri : Coşuştea
I şi Coşuştea II. Prima biserică este zidită numai din piatră, iar a doua are printre
rândurile de piatră şi rânduri de cărămizi la o anumită distanţă : primul strat de
cărămidă pe alocurea dublat marchează în interior, ca şi în exterior, începutul elevaţiei
bisericii II peste partea păstrată din biserica I. Dar şi în elevaţie, în cea mai
mare parte, nu avem nou la biserica II decât paramentul, sâmburele intern fiind din
elevaţia bisericii I. Faţa exterioară a bisericii II era ornată cu două brâie profilate
ce o încingeau[5]. Arheologul stabileşte nişte raporturi precise între cele două
biserici, subliniind importanţa primei construcţii care avea ziduri groase de 2-3
metri. Noi credem că aceasta a constituit de fapt o veritabilă fortăreaţă pentru
apărarea acestei văi a Coşuştei prin care se putea pătrunde uşor în Ţara Românească.
Al. Bărcăcilă a descoperit şi altarul bisericii: în altar s-a găsit şi a rămas în
situ piciorul mesei cioplit dintr-un bloc de piatră calcaroasă. Faţa mesei din aceeaşi
piatră s-a găsit deplasată şi spartă în două colţuri[6].
Descoperirea cea mai importantă se crede că au fost rămăşiţele unei inscripţii slave
pe o piatră de mormânt pe care Al.Bărăcăcilă a reconstituit-o: cu vrerea Tatălui
şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sf.Duh ridicatu-s-a acest cinstit şi dumnezeiesc
hram al Sfântului ... în zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorului domn
Io Basarab Voevod, de robului lui Dumnezeu ju (pan) Hamza ... în anul 6983(1475)
[7] , aceasta fiind şi pisania bisericii. Aşadar am putea trage concluzia că mânăstirea
Coşuştea se identifică cu Crivelnicul şi că ea se află pe aceste locuri investigate,
după cum susţine şi protosinghelul Teofil S. Niculescu: „unii cercetători presupun
că ruinele de la satul Firiz ar fi ale Sf. monastiri Coşuştea, numele mai vechi al
Sf. monastiri Crivelnicul”.
Cercetarea făcută de Al.Bărcăcilă rămâne însă esenţială, deoarece subliniază faptul
că biserica Coşuştea II a folosit ca element de structură atât fundaţia cât şielevaţia
primei mânăstiri. Concluzia pe care cercetătorul o trage este că această mânăstire
a avut un rol strategic, ilustrând o politică fermă a domnitorilor români de a apăra
hotarele ţării.
Biserica I
Un fapt cert este că Sf. Nicodim de la Tismana a stat un timp în regiunea Ilovăţului
şi este cu putinţă să fi pus temelia unui sf. schit sau monastire şi aici[8]ctitor
fiind domnitorul Mihai Viteazul.
Biserica II
Se pare că a fost ridicată de un boier pe nume Hamza[9]. În vara anului 2006 a avut
loc o slujbă la ruinele mânăstirii, oficiată de P.S. Nicodim – Episcopul Severinului
şi Strehaiei, urmând să se înceapă reconstrucţia şi acestui locaş, după care va fi
din nou populat cu călugări.
Statut – biserică arheologică. În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial
al Episcopiei Severinului şi
Strehaiei, în şedinţa de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbătut şi aprobat
reînfiinţarea MănăstiriiCoşuştea-Crivelnic, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei
Olteniei, în şedinţa din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînfiinţarea MănăstiriiCoşuştea-Crivelnic,
cu hramul ,,Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), ca mănăstire de călugări, urmând
a funcţiona în cadrul Protoieriei Baia de Aramă. Arhitectura bisericii: În partea
de miază-zi şi apus se află zidurile chiliilor (chiliile mari şi chiliile mici),
iar la miazănoapte, spre pădure, ruinele bisericii. Zidurile bisericii au o grosime
foarte mare, ajungând până la 2-3 metri, iar înălţimea puţin peste 1 metru. În interiorul
zidurilor şi sub acestea se văd urmele lăsate de căutătorii de comori. Amplasarea
construcţiei bisericii este cea obişnuită, cu altarul spre răsărit şi intrarea dinspre
apus. Se mai văd foarte clar absidele naosului.
În urma unor săpături, profesorul C.Pavelescu a descoperit câteva resturi ceramice
care s-au dovedit a fi un potir şi o farfurie. Ele au ajuns la muzeu şi au fost reconstruite
cu migală. Vasul a fost numit Potirul de la Coşuştea tocmai pentru arta şi meşteşugul
cu care a fost lucrat. Potrivit analizei tiparului acestui vas şi a farfuriei, s-a
ajuns la consluzia că el aparţine sec.al XVI-lea.
