Mănăstirea Sfânta Ana este aşezată pe defileul Dunării, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din ţara noastră. Defileul Dunării este bogat în semne ale creştinătăţii: troiţe, biserici, mânăstiri, dintre care amintim: Vodita, Mraconia, Sfânta Ana. Aşezământul monahal este o mânăstire de maici cu viaţă de obşte, aflată în Orşova, judeţul Mehedinţi, şi care are drept hram praznicul Sfintei Ana, prăznuită la data de 25 iulie.     

Mănăstirea Sfânta Ana este aşezată pe coama Dealului Moşului, care domină oraşul Orşova. Această mânăstire are un istoric aparte, fiind ctitorită de către cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Şeicaru, care a luptat în zona Orsovei în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în primul Război Mondial.    

Ceea ce l-a făcut pe acesta să ridice o mânăstire este o întâmplare petrecută în anii războiului, întâmplare care l-a marcat profund. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moşului, ziaristul a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul sau de arme, Petre Gavanescu, de explozia unui obuz la foarte mică distanţă de aceştia.   

Amândoi au scăpat cu viaţă, iar Şeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilităţi materiale, o mânăstire, în semn de mulţumire lui Dumnezeu, dar şi în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare, după cum nota el însuşi în actul de donaţie a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la Munchen la data de 24 martie 1975.    

Menţionăm aici că tot Pamfil Şeicaru este şi ctitorul Monumentului Eroilor de la Mărăşeşti, precum şi a două alte monumente închinate victimelor războiului, în Franţa şi Ucraina. Mănăstirea Sfnata Ana a fost construită între anii 1936 şi 1939, perioadă în care Şeicaru era director al ziarului Curentul şi deputat în Parlamentul României. Mănăstirea, care trebuia să poarte hramul Sfânta Ana, după numele mamei ctitorului sau, nu a fost sfinţită imediat după încheierea lucrărilor de construcţie.  

Episcopul Vasile Lăzărescu, viitorul mitropolit al Banatului, a refuzat târnosirea, pe motiv că episcopia nu-şi dăduse acordul şi nu sfinţise locul de amplasare a mănăstirii. Sfinţirea aşezământului de maici a fost întârziata apoi de izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi, ulterior, de schimbarea regimului politic.   

Ctitoria lui Pamfil Şeicaru, în amitirea eroilor căzuţi în primul război mondial, a funcţionat până în anul 1945, când, odată cu venirea comuniştilor, a fost transformată în restaurant. Chiliile călugăriţelor au fost transformate în locuri de cazare, iar în biserică a funcţionat, pe lângă restaurant, şi o discotecă.    

În anul 1990, Mănăstirea Sfânta Ana a fost preluată de proprietarul de drept, dându-i-se şi menirea pentru care a fost făcut. Astfel, abia la data de 2 decembrie 1990, mănăstirea a fost sfinţită de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoţi localnici.  

Ridicarea Mănăstirii Sfânta Ana a fost precedată, pe la 1935, de tăierea prin pădure a unui drum de acces pietruit, lung de un kilometru şi jumătate, numit Drumul Eroilor, ce urcă din centrul vechii Orsove pe Dealul Moşului. Pe parcursul său, drumul era străjuit de şapte troiţe şi bănci de popas sculptate din lemn de stejar masiv, în care erau săpate dedicaţii pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna şi Orşova, în perioada august-noiembrie 1916. Troiţele s-au deteriorat treptat, dispărând prin anii 1960.  

Complexul monahal iniţial a fost alcătuit ditr-o biserică de lemn, cu elemente de stil tradiţional românesc, şi chilii pe ambele părţi, ansamblul având forma literei U. În ultimul deceniu a mai fost construită clopotniţa cu un altar de vară şi un fost bloc de alimentaţie publică în care funcţionează actualmente Muzeul memorial Pamfil Şeicaru, bibliotecă, trapeză şi un atelier de croitorie.