În perioada 04.02.2013-11.02.2013, în judeţul Mehedinţi se vor desfăşura 6 seminarii
de informare cu tema „Protecţia mediului şi controlul poluării”. Seminariile vor
avea loc în cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, respectiv în cadrul protoieriilor
Drobeta Turnu- Severin Nord, Drobeta-Turnu Severin Sud, Baia de Aramă, Vânju Mare
şi Strehaia.
Prin intermediul acestor seminarii angajaţii Episcopiei Severinului şi Strehaiei,
respectiv angajaţii din cadrul celor 5 protoierii mehedinţene, vor fi informaţi cu
privire la legislaţia de actualitate în domeniul protecţiei mediului. Vor fi prezentate
şi dezbătute de asemenea şi aspectele practice ale aplicării reglementărilor de mediu
pentru: protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice; protecţia calităţii aerului,
solului şi subsolului; înfiinţarea sau extinderea cimitirelor; gestiunea deşeurilor
şi arii naturale protejate.
Participarea la aceste seminarii de informare are la bază principiul egalităţii de
şanse şi principiul non-discriminării şi se realizează fără condiţionări, deosebiri,
excluderi, preferinţe, restricţii bazate pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, vârstă, handicap, situaţie sau
responsabilitate familială şi alte asemenea criterii care pot conduce la acte de
discriminare directă sau indirectă.
Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului: “PREGĂTIREA RESURSELOR UMANE
PENTRU VALORIFICAREA ŞI PROMOVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL” - POSDRU/81/3.2/S/53777.
Proiectul vizează creşterea gradului de adaptabilitate al angajaţilor, asigurarea
sănătăţii şi securităţii la locul de muncă şi promovarea formelor flexibile de organizare
a muncii prin metode inovatoare şi noi practici de lucru în domeniul patrimoniului
cultural.
http://www.episcopiaseverinului.ro/stiri/religioase/episcopia-severinului-gazduiete-luni-seminarul-protecia-mediului-i-controlul-polurii-2.html
http://www.basilica.ro/stiri/seminar-despre-protectia-mediului_3626.html
http://www.youtube.com/watch?v=wOSO9O2Hexs
http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/seminar-despre-protectia-mediului-episcopia-severinului-strehaiei-1_510fed004b62ed5875d5b637/index.html
http://www.ecomagazin.ro/seminar-despre-protectia-mediului-la-episcopia-severinului-si-strehaiei/